Daca exista un lucru la care tii mai presus decat orice altceva,nu incerca sa-l tii cu forta .Daca e sa fie al tau,va fi,pentru totdeauna .Daca nu e sa fie al tau,inseamna ca nu a fost al tau de la inceputuri...

....Si poate asa este...nu ai fost al meu decat 1 minut,nu mi-ai apartinut decat 1 minut,nu te-am vazut decat 1 minut in viata mea,nu ti-am privit zambetul decat 1 minut in viata mea si totusi mi te-am dorit mai mult decat orice pe lume si te doresc chiar si acum cand cine stie in ce colt de lume te afli....dar ...este o durere imensa in sufletul meu deoarece te-am comparat cu toti barbati de pe strada incercand sa te gasesc si sa strig cu toata puterea :"Te-am gasit si esti al meu...",si bineinteles tu ieseai in castig fata de toti ceilalti...au fost multe dati in care te-am confundat cu altcineva

Poate nu esti pentru mine...ahh destinul asta,mereu am crezut in destin si mi-am sfatuit prietenele in situatii asemanatoare:"Nu-ti mai face iluzii,el nu este pentru tine,destinul iti va scoate pe cineva in cale..."Vorbe goale,deoarece am vorbit in nestiinta de cauza,m-am impotrivit destinului si mi-a aratat pana la urma ca nu ma pot lupta cu el,deoarece mereu iese invingator...dar nici sa renunt la tine nu pot...
Nimeni nu stie ce ma macina pe mine,ma simt atat de linistita ca ma pot descarca prin cuvinte...caci cuvantul este cel care da gandirii cea mai inalta si cea mai adevarata existenta a sa...
Am facut cunostinta cu singuratatea...este cea care ne roade cand si cand,care ne saboteaza somnul si ne face zorile sa putrezeasca....zori in care mi te-am imaginat in mii de feluri ..aici...Cat te iubesc

Timpul e o iluzie, nu te lăsa dus de şarpe, uneori e o dreaptă, alteori se strânge. Mariana Fulger

Pentru prima oara dupa mult timp,realizez ca nu mai am durerea in suflet,realizez ca nu mai esti in mintea mea si poate este mult mai bine asa sau ...
Ma prefac ca mi-e bine....
Ma prefac ca te-am uitat...
Ma prefac ca numai vorbesc despre tine si sper ca acest lucru se va transforma in adevar...
Ma prefac ca altul este in locul tau in inima,dar tu esti prezent acolo si stiu ca nu vei pleca
Dar pana cand??Oare cum voi reactiona cand te voi avea din nou in fata mea?

Incerc doar sa ma prefac de fiecare data cand cineva ma intreaba si sper ca-mi iese acest rol...dar...
Cat mi-as dori ca intr-o alta viata sa te cunosc din nou si sa fim poate suflete pereche,poate vom trece pe strada unul pe langa celalalt,poate vei suferi dupa mine...
Imi doresc sa uit...tot...acea zi,acea privire,acel zambet,acea imagine,acel moment,....dar...,cum?
Nu m-ai invatat cum sa traiesc fara tine.Cum sa te uit daca nu am invatat niciodata?Vino si inapoiaza-mi  tot ce a  fost odata...

Suntem cu totii intr-o eterna cautare a adevarului numai pentru ca noi credem doar in minciunile pe care le-am inmagazinat in mintea noastra. – Don Miguel Ruiz

A mai trecut un an....,un an plin cu bune si cu rele,cu minciuni si adevaruri..Cat de mult stii despre persoana de langa tine?Niciodata nu stii suficient de mult,nu stii atat cat trebuie despre persoana de langa tine,chiar daca tu te amagesti ca o cunosti perfect.Mereu vor fi lucruri pe care nu le vei stii despre El sau despre EA .,deoarece vor fi atat de bine ascunse incat doar destinul le poate dezgropa si face lumina in aceste cazuri....Chiar si dupa 30 de ani de casatorie vor exista anumite amanunte pe care nu le vei stii.
Ea,I.o avocata de succes,un om extraordinar care poate spune ca acum atinge culmile cele mai inalte ale meseriei sale,il intalneste pe El. M.,un doctor renumit si foarte bun ,denumit si "Salvatorul" de catre pacientii lui,deoarece de mult ori a salvat multi oameni de la moarte,si se indragosteste profund de acesta...,dupa doi ani timp in care s-au cunoscut mai bine ,unul pe celalalt au decis sa-si rosteasca juramintele de dragoste in fata lui Dumnezeu,nunta a fost cu adevarat extraordinara ,iar la un an dupa aceasta a venit pe lume baietelul lor V.Acestia puteau spune ca au atins fericirea suprema ,ce ti-ai putea dori mai mult cand ai totul?iar ca fericirea sa fie peste putinta la doi ani a venit pe lumea fiica lor Y.Oricine ar putea spune la aflarea acestei povesti :"Ce oamenii norocosi!!",da ,chiar sunt norocosi ,ei erau unul pentru celalalt,amandoi gandeau la fel.Doctorul M.,iubea la nebunie ochii ei albastri ,iar ea iubea enorm felul lui de-a fi,chiar si din punct de vedere fizic se potriveau foarte bine:Ea,inalta,satena cu parul cret,cu ochii albastri ca marea iar El:inalt,brunet,ochii negrii, doua suflete pereche care au avut sansa de a se intalni si de a forma un intreg.Multi oamenii din acesta lume mor fara sa-si fi intalnit macar odata jumatatea,si inchid ochii cu nostalgia ca ei nu au intalnit fericirea,sau poate nu aceasta era misiunea lor,ci sa duca o viata lipsita de orice sentimente si sa moara intr-un colt de lume ,uitat de prietenii sai.Iar copii au fost rodul iubirii dintre cei doi.Asa s-au scurs 30 de anii,timp in care unul a stat alaturi de celalalt ,s-au sprijinit,s-au sfatuit,s-au iubit,iar incet incet senectutea isi punea amprenta asupra lor,au fost langa copii lor atunci cand acestia au facut marele pas,atunci cand copii lor au devenit la randul lor parintii,de-a lungul acestui timp au invatat multe de la viata,au capatat noi roluri dar ei au continuat sa se iubeasca si sa fie impreuna spulberand orice obstacol iesit in cale.
Intr-o toamna aurie cand culorile neutre pun amprenta din jur-imprejurul nostru,cand peisajul copacilor carora li se scutura frunzele ne duc cu gandul la un sfarsit si la un nou inceput,cand vantul bate cu putere parca ca niciodata te fac sa te gandesti la momentele frumoase ce au trecut si poate momentele frumoase ce vor fi,te indeamna parca sa faci un bilant al vietii si fericirii tale....,pe 23 octombrie, intr-o superba casa,dintr-un complex,linistea ce trona  acolo este distrusa de sunetul telefonului,Ea, I.la fel ca atunci ca a cum 30 de ani,ochii ei albastri ca marea au ramas aceeasi,acei ochii pe care sotul ei ii adora ,au aceasi stralucire,ea are aceeasi expresie blanda si aceeasi frumusete ,citea o carte despre enigme,mistere si coincidente,era un domeniu ce o pasiona extrem de mult,aceasta lasa cartea jos si raspunde la telefon...
:"Alo,sunt de la Spitalul de Urgenta unde lucreaza domnul M,sotul dvs,va anunt ca acesta a murit in urma unui accident vascular......"
I. scapa telefonul din mana incepand sa planga disperata,parca realizand ca in lupta cu timpul sau cu moartea mereu iesi invins,copii o aud si vin de indata la ea,afland si ei stupefiati ce s-a intamplat.Multi oameni recunoscatori ca le-a salvat viata l-au condus pe ultimul drum pe "Salvatorul",I.l-a condus si ea distrusa ,acum platind destinului pentru toata fericirea de care a avut parte.Dupa un an,timp in care I. a incercat sa-si revina de dragul copiilor si al nepotilor,isi alina dorul de sotul sau prin vizitele la cimitr.Intr-una din zile,vroia sa mearga la cimitr asa cum o facea de obicei,intrand in cimitr observa de la distanta o femeia cu un copil de 5-6 anii la mormantul sotului ei...a recunoscut-o de indata era una dintre asistentele lui,apropiindu-se a auzit:"Mie si copilului nostru ne este tare dor de tine..."..Da,era copilul si amanta lui...lucru care daca destinul nu ar fi vrut nu s-ar fi aflat...

Dacă suntem în exil, vrem să păstrăm cea mai neînsemnată amintire despre rădăcinile noastre, dacă suntem departe de persoana iubită, fiecare persoană de pe stradă ne trezeşte amintirea ei. Paulo Coelho

....un el,soldat ce urma sa plece pe front,innebunit dupa poeziile de dragoste, a vrut sa citeasca o ultima carte cu poezii inainte sa plece la lupta,acesta a intrat intr-o biblioteca si a luat o carte ce a avut un mare impact asupra sa,ceea ce il impresionase cu adevarat nu erau numai superbele poezii de dragoste ci si comentariile scrise de catre o persoana ca raspuns al acestor poezii.Soldatul a gasit numele acestei persoane notate vag la sfarsitul cartii,fiind plecat pe front acesta a decis sa o contacteze pe Marry Lee,pe cea ale carei comentarii il impresionasera .Acestia incepuse sa-si trimita din ce in ce mai multe mesaje,iar relatia lor devenise din ce in ce mai puternica.Intr-o zi,soldatul i-a cerut lui Marry o poza cu aceasta,Marry i-a raspuns spunandu-i ca daca el o iubeste cu adevarat nu va conta cum arata.Dupa ce s-a terminat razboiul ,el s-a intors in SUA si si-au dat intalnire in New York,in Grand Central Station.Pentru a se recunoaste,ea l-a rugat sa vina cu cartea in mana,iar ea va veni cu un trandafir.In acea zi,intr-un loc imens,un soldat venit de pe front isi cauta sufletul pereche,femeia pe care nu o vazuse niciodata , dar ii cunostea sufletul.Asteptand acesta zareste o superba fata imbracata intr-o rochie verde,care-l privea atent.Ea s-a indreptat spre el,era absolut superba,dincolo de orice imaginatie,dar....nu avea trandafirul in mana.Langa el se opreste o doamna in varsta,care....avea trandafirul in mana.O situatie greu de descris in cuvine..tanara superba in verde care nu avea trandafirul si doamna in varsta care nu arata deloc bine cu trandafirul in mana..Oare noi daca am fi fost in locul lui ce am fi ales?Frumusetea fizica sau frumusetea sufleteasca?Se indreapta spre femeia cu trandafirul cand fata imbraca in verde se opreste si il intreaba:"Vii cu mine soldat?"Decizii.Alegeri. o situatie destul de complicata pentru el ,insa acesta o alege pe femeia cu trandafirul,fiind convins ca frumusetea fizica este trecatoare insa cea sufleteasca este de durata.Si-a continuat drumul catre femeia cu trandafirul si a invitat-o la cina,aceasta raspunzandu-i:"Fiule,nu stiu ce se intampla aici,fata in verde care tocmai a trecut pe langa tine mi-a sa tin acest trandafir,si mi-a spus ca daca vei veni la mine,sa-ti spun ca te asteapta la restaurant."
....este seara povestilor,seara in care mereu imi spuneai aceasta poveste...Craciun Fericit!!!

Fericirea perfecta nu exista pe acest pamant; aceasta s-a zis de mult timp si de oameni foarte invatati; avem insa iluziunea, credinta si speranta. Aceste dauri divine compun pentru noi, aici pe pamanat, ceea ce numim fericire. – Nicolae Filimon

azi...

Ma simt atat de bine dispusa,ma simt atat de fericita cum nu am mai fost de multa vreme si nu exista nici  un motiv caruia i se datoreaza acest lucru..pur si simplu...Imi este atat de dor sa merg pe strada zambind si privind pur si simplu in jurul meu...ma imbrac si ies din bloc ,mergand fara vreo destinatie anume,ci hranindu-mi fericirea cu linistea sufleteasca pe care o am atunci cand ma simt bine si privesc oamenii fericiti.Ce imi place sa ma plimb in oras dupa ce a plouat,este o atmosfera atat de linistitoare...si..sa privesc oamenii,este un peisaj atat de incantator..copii ies de la scoala,indragostitii se plimba,oamenii merg la cumparaturi...pe strada sunt multi oamenii,se duc,vin,se intorc,se opresc,se saluta,...privesc si privirea imi ramane pironita in departare...si ma opresc,vad un barbat care inspira mister si siguranta,este imbracat in negru,este brunet,cred ca are vreo 25 de ani,...el vine  spre directia din care eu ma deplasam,si am inceput sa merg pentru a ma apropia de el si a-l vedea mai aproape....si merg dar parca nu se apropie de loc,il vad tot asa in departare...

Incepe sa se apropie,vai cat de misterios este,oare ce o ascunde?oare este trist sau fericit,oare unde se duce?si pare ca este din ce in ce mai apropie,are niste ochii negri superbi,ma priveste fix in ochii.Oare cine esti?oare ce vrei?si trec pe langa el ,prividu-ne unul pe celalalt in ochii si simt un fior teribil...ma opresc si ma uit in spate,este atat de ciudat fata de ceilalti de pe strada,pare a fi un element ciudat in peisajul acestei strazi...Oare cine este?Oare cine este acest barbat in negru?

Fiecare om are destinul său; singura regulă este să-l accepte şi să-l urmeze oriunde l-ar duce. Henry Miller

..si azi merg mai departe,ma privesc in oglinda si imi spun"cat m-am schimbat",ochii mei nu mai au stralucirea de altadata,acum par ca traiesc intr-o lume a mea.."ce mi-ai facut?"m-am lasat purtata de valurile destinului si m-au dus intr-o directie gresita,singura mea vina a fost ca am pus prea mult suflet,oare totii urmeaza regulile destinului sau mai sunt si persoane care se impotrivesc destinului?oare nu ne putem alege soarta singuri?Oamenii

sunt prizonieri în povestea lor personală. Toată lumea crede că obiectul vieţii acesteia este să urmeze un plan. Nimeni nu se întreabă dacă acest plan e al lui sau a fost creat de altcineva. Strâng experienţe, amintiri, lucruri, idei ale altora şi asta e mai mult decât pot duce. Dar îşi uită propriile vise.
Viaţa este un joc dur şi halucinant, viaţa înseamnă salturi cu paraşuta, înseamnă risc, înseamnă să cazi şi să te ridici, înseamnă alpinism, înseamnă voinţa de a ajunge în punctul tău cel mai înalt şi a te simţi nemulţumit şi neliniştit când nu reuşeşti să o faci.ce s-a intamplat cu toate visurile mele,oare le-am pierdut in aceasta cursa,sau acum nu mai au nicio insemnatate pentru mine?,am facut totul pentru TINE si cand am crezut ca te-am gasit ,de fapt te-am pierdut iar,iar....nu pot sa te uit,mereu vei trai in mintea si in inima mea..nu pot sa renunt la tine,pur si simplu nu pot!!!
privesc pe geam si parca vremea vrea sa-mi spuna ca nu totul este pierdut si ca viata este superba ,doar trebuie sa privesti mai profund si vei vedea mereu partea cea buna,chiar in cea mai grava problema vei gasi o parte buna ...

Cand inima unui barbat este deprimata de atatea preocupari, ceata este imediat imprastiata in momentul in care apare o femeie. – John Gay

si da...te-am gasit in sfarsit ,te-am gasit..nu mi-as fi dorit sa devii o amintire pentru mine,sa vorbesc despre Tine la trecut,sa plang de fiecare data cand imi aduc aminte de Tine,sa plang cand vad un cuplu fericit iar in mintea mea sa fie imaginea cu noi doi.Te-am cautat in fiecare barbat de pe strada,seara de seara ma rugam sa te intorci,sa vii inapoi,mereu ai fost in gandul meu si ma intrebam oare ce faci?,am plans simtind ca nimeni si nimic niciodata nu imi va putea readuce fericirea.Te-am cautat in toate visurile mele, dar nu ai aparut.Nici acum nu stiu ce este cu mine,nu am mai trait acest sentiment niciodataE perculos sa iubesti!!Iubirea e ca un drog..La inceput ai senzatia de euforie ,de abandon total,apoi a doua zi vrei mai mult,inca nu e un viciu dar iti place senzatia si iti inchipui ca o poti tine sub controla .Te gandesti la persoana iubita vreme de 2 minute si uiti de ea vreme de 3 ore.In scurt timp te obisnuiesti cu acea persoana si incepi sa fii complet dependent de ea.Acum te gandesti la ea 3 ore si o uiti 2 minute.Si azi..esti aici...doar o usa ne mai desparte.,dupa atat timp in care am fost departe,e greu de descris sentimentul pe care il simti intr-o astfel de situatie,parca nu mai am putere sa ciocan,simt ca mainile nu ma mai asculta,nu imi pot ridica mana,ma simt foarte ametita ,ma gandesc la momentul cand va iesi la usa,oare ce ii voi spune???iar Tu ce imi vei spune? ma tii minte?incerc sa-mi ridic mana dar nu pot,si incep sa plang,nu-mi vine sa cred...dupa atatea nopti nedormite in care am plans crezand ca nu te voi mai gasi niciodata,in care am crezut ca nu va mai conta restul pentru mine..bat la usa,iar emotiile cresc din ce in ce mai mult,starea de ameteala,de lesin se accentueaza ,abia mai pot sa ma tin pe picioare si usa se deschide..in fata mea apare un barbat de 35-40 de anii,inalt,brunet,imbracat in negru,elegant si il privesc pret de cateva secunde fix..si el de-asemenea,si incep din nou sa plang si printre lacrimi il intreb "Este aici?",si ma intreaba"Cine?,eu m-am mutat de curand aici ,de 3 saptamani ,cel care a locuit a plecat din tara,probabil pe el il cautati,cetateanul turc,nu?"A plecat???Din tara???"Apoi...nu imi mai aduc aminte nimic,probabil am lesinat,si zac pe jos in fata apartamentului in care El a locuit ,in fata apartamentului pe langa care am trecut de atatea ori,incat as fi putut descrie usa apartamentului,dar niciodata nu as fi putut crede ca s-a aflat aici,atat de aproape de mine ,sau poate am murit?de-atatea disperare,de-atatea suferinta?