...Am vorbit cu M.,vom merge in oras....in sfarsit ii voi spune ceea ce ma macina de 2 ani de zile,nu este o povara este un lucru frumos ma gandesc la o persoana pe care am vazut-o o singura data in viata mea,nu mai pot,simt ca voi innebuni daca nu ii voi spune.Dar daca va crede ca este o prostie,o mare tampenie..(Prietena mea M. nu crede in dragoste la prima vedere,spune ca n-ai cum sa te indragostesti de un om pe care nu-l cunosti,de un om caruia nu-i cunosti visele,idealurile,M. a avut o relatie cu un barbat pe care il iubea foarte mult,practic el era ratiunea ei de a trai,el a fost primul om cu care a vorbit de casatorie,de copii...,el era omul care atunci cand vorbea despre el ochii ei straluceau de fericire si emotii,si a facut cele mai nebunesti lucruri pentru el s-a dat cu parasuta ea avand teama de inaltime,dar a dezamagit-o acum 1 an cand ea l-a gasit pe el in pat cu o colega de-a ei de servici.)Oare ce simti in astfel de momente?Cand "castelul" visurilor se naruieste intr-o secunda?
Cand toate lucrurile care credeai ca ti se vor intampla in viitor,nu vor mai fi? A plans foarte mult,am fost alaturi de ea si cu greu si-a revenit dupa aceasta trauma.Acum nu mai are incredere deloc in barbati,ba chiar cred ca ii uraste...ma intreb daca va mai gasi vreodata un barbat pe care sa-l iubeasca si sa nu o deceptioneze.Acum ei ii este teama sa nu trec prin ceea ce a trecut ea,sa nu sufar cat a suferit ea si mereu imi spune sa fiu foarte atenta la omul pe care il vreau langa mine.Am trecut si eu prin momente grele odata cu ea,deoarece nu suport sa vad cand este trista,suparata...Ea este sora pe care eu niciodata nu am avut-o...
Am plecat in oras.....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu